Vreau să mă dezbrac

Avatar of Lilaode Lilao în Poezii de Despărţire 4 comentarii




 Vreau să mă dezbrac de tine,
Să nu te mai simt pe piele,
Brațele nu le mai pune
Împrejurul taliei mele.

De parfumul tău prea tare
Ce mai ieri mă învăluia,
Vreau să mă dezbrac că-mi pare
Că nu mai pot respira.

De priviri pătrunzătoare
Ce în suflet îmi intrau,
Vreau să mă dezbrac că doare
Faptul că rău mă mințeau.


Vreau să mă dezbrac de tine,
De-al tău suflet folosit
Ce-a uitat să mai iubească
Că-n trecut a fost rănit.







 










4 Comentarii

  • Avatar of Larysade Larysa

    E destul de greu să te dezbraci de o iubire ce ţi-a pătruns în piele...
    Mi-a plăcut poezia, e ca o hotărâre luată atunci când simţi că nu mai are rost...


  • Avatar of Lilaode Lilao

    Şi un sfat pentru persoanele care-şi pierd timpul cu o relație fără rost.
    Un plasture care trebuie îndepărtat chiar dacă doare.
    Mulțumesc frumos ,mă simt magulită că-mi citiți poeziile ...şi vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase pe care le scrieți de fiecare dată


  • Avatar of Larysade Larysa

    Cu mult drag, spune-mi simplu Larysa fara formalitati...


  • Avatar of pruteande prutean

    Bun procedeu ai gasit si ai inchegat bine!
    ultima strofa e cam uzata,dupa parerea mea...


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!