Reînvie primăvară-n mine


Încălzeşte-mi primăvară iarna din sufletul meu,
Că de viforul năpraznic a-nghețat şi-mi este greu.
Raza soarelui adu-o să topească gheața care
Mi-a cuprins ființa toată, mi-a intrat în mădulare.

Vântul care bate rece ,să-l transformi în adiere,
Şi cu boarea lui plăcută să mă umple de plăcere.
Să alungi toți norii care m-au scăldat în lacrimi triste,
Şi -au umplut inima care nu mai poate să reziste.

Să-mi înmugureşti în mine sentimentul de iubire,
Să mă mângâi cu căldura soarelui care e mire.
Vino-n gândurile mele ce sunt pline de zăpadă,
Să plantezi un câmp de flori ,peste mintea mea să şadă.

Ia-mi tu negura cea groasă de pe ochii amorțiți,
Ca să pot vedea iar cerul cu ai săi nori adormiți.
Să îmi scuturi flori de măr peste tâmpla ațipită,
Să te-aşterni pe-a mea ființă ce acum e fericită.







0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!