La o nunta călătoare
Trimit gândul la plimbare
La o nuntă călătoare,
Prind de braț un călăreț
Și privesc cu ochi semeț.
Trec de dealuri şi izvoare,
Prind un munte de picioare
Și cu ele îndrăznesc
Să urc drumu-mpărătesc.
Trei mirese, trei crăiese,
Dintre nopţi si zile-alese,
Vin să mă bată cu vântul,
De-mi cutremură tot gândul.
Dar s-a luminat tot cerul
Și s-a dezvelit misterul,
Peste zi s-a trezit marea,
Spulberând în ceruri zarea.
Călător mi-a plecat gândul
Și-a rămas în lut cuvântul,
Soarele strălucitor,
Mi-a trimis mire - un dor.
LA O NUNTĂ CĂLĂTOARE
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
0 Comentarii
La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!