Toamna noastră




Toamna noastră

Ce să mă fac iubite-n toamna noastră,
Când frunzele-aurii-mi-nvăluie răspunsul,
Când fericirirea, e ochiul de fereastră
Ce creşte lacrimi să spele neajunsul!?

Voi săruta în gând iar ploile din noi,
Să mă ridice până-n vârf de ceruri
Şi împletesc cuvintele-mpărţind la doi
Colţuri de stele să lumineze-n doruri.

Pe pături de cuvinte însetate de iubire,
Cu tâmplele fierbinţi m-oi aşeza cuminte,
Mai mult… cu inima captivă de iubire
În toamna noastră o să te scot din minte.

Aripile să crească un infinit în zbor
Şi îngerii curaţi în ochi să te privească,
De mine-n toamn-aceea să nu-ţi fie dor
Să nu-mi răspunzi cu dragostea cerească.

Pe clipa-nlăcrimată plin de vină
Să-mi speli opbrajii-nlăcrimaţi de plâns,
Și-n toamna noastră nesfârşit de plină
Să ne deschidem darul nostru strâns.




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!