Maluri de Prut


Mă dusei, odată, de mâina cu tata...
Pân azi n-am să uit cum îi scârție poarta
Ogrăzii cu casa ce urcă la soare
Și geamuri ce bat către el, sclipitoare.

Grădina cu flori îndesată și plină
Absoarbe-n amiaza prin frunze lumină.
Copacii de păsări se tremură -n cânt
Și -un scrânciob sub el se tot leagănă -n vânt.

Trei corni, lângă casă, de rod se îndoaie
Și roșii, ard parcă în foc și văpaie,
Iar seara-n amurg, când lumina se încheie
În ceruri s-aprinde holbata scânteie

Și liniștea ți face în inimă gheme
Auzi numai Prutul, în valuri, cum geme.
Se zbate în maluri topind bolovanii
Și parcă măsoară cu oamenii- anii;

Jelindu-i, se luptă din timp să oprească
Ca-n părul cărunt -fire negre să crească,
S-alerge copii, prin ogradă strigând,
Să nu vină toamna și iarna nicicând.

Un dor am departe și dorul e mult-
O casă pe malul bătrânului Prut.




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!