Eu plec


Eu plec.
Acoperă-mi pașii cu lacrimi,
cu flori și cu spini -îi presoară,
iar umbra mea dulce
în gol o s-o vezi cum coboară
și-n miezul ei, ca o lumină,
e ceasul ce fuge,
ca o felină
rănita de-o arma,
de o inim-amară.

Eu plec.
Priveștemă-n ochi fără jale.
E prima si ultima oară
când timpul oprit e, pe gene,
și noi împietriți.
Nu te teme.
O alta ca mine vreo dată
va face din pieptul să-ți sară,
ca pasarea fără de minți,
inima.
Inima ce mi-ai întins-o,
mi-ai pus-o in palme
și a fost a mea - toată.

Eu plec.
Acoperă golul din mine
cu golul ce naște, în tine, amarul.
Amarul din lumea întreagă.
Azi nu mai sunt eu.
Azi nu mai ești tu.
O alta e dragă.
Cu-n altu-i mai bine
si viața - coșmarul-
ce naște in mine
o lipsa, un minus,
o urma din tine.

Eu plec.
M-ai rugat să te cînt, la plecare,
să spun cu cuvinte tot ce-am simțit.
Nu știi cât mă doare pustiul.
Pustiul i-o rană ca de cuțit,
lăsată de tine,
pe pieptul meu tot,
de sus până jos presărată cu sare.
Te cînt cu aceleași cuvinte
și glasul meu căuta viul
și vreau să îți spun - l-am găsit
și vreau să te mint
că mai simt
și vreau sa rămân,
dar nu pot.



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!