închide ușa


închide ușa! După mine
e iarna toată și e frig;
E viscolul ce-l port în suflet
și care-mi da puteri să strig:
un nume drag la rugăciune,
un nume drag ce n-am uitat,
al chipului ce-l port în suflet,
a celui care m-a-nghețat.

închide ușa! După mine
e numai vifor și furtună
și dacă bat nu mai deschide,
căci frigul o să te răpună
și o să faci un boț, din suflet,
un caier negru, blestemat;
urîndu-mă, fără să știi,
involuntar te-am înghețat.

închide ușa! După mine
e lacrima ca de tăciune,
e anotimp de moarte albă
și vis pierdut în goliciune.
Fereastra strânge-o într-un lacăt
și n-o deschide niciodat;
chiar dacă ai în sânge frigul
nu ești cu totul înghețat.

închide ușa! După mine
pustiul vieții de va bate,
să pot să-l strâng, pe tot, în suflet
și să îl duc cât mai departe,
iar cînd am să mă-ntroc din ducă,
trecînd pe lângă casa voastră,
să văd lumina și caldura
cum se revarsă pe fereastră
și ca o plapumă se-ntinde
pe drum, pe rîuri, pe morminte,
peste aducerile-aminte
ce ca scânteia s-or aprinde
și orice nu mi-ar vine-n minte,
de ți bat în ușă, nu-mi deschide!



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!