Nemurire

de Darida în Poezii de Dor 0 comentarii

Drumul meu e asemeni metalului ros,
Asemeni fierului tocit de bătaie,
O muzică trecută, prin tot ce a fost,
Și scrisă în grabă pe ultima foaie.

Casa mea e în mijloc de pădure,
Asemeni cuibului construit în frunzani-
Să poată veni mama la mine,
Chiar dacă vor trece o mie de ani.

Să bată la ușă cu vintul de-afara
Și crengile mele, încet, să deschidă,
Să bem ceai cu lămâi, ca odinioară
Și la plecare să mă cuprindă.

Să vină tata din ierbi și izvoare,
Să bată la ușă, prin murmur adânc
Și frunzele mele să-i pun la picioare,
Iar când se va duce, în taină, să plâng.

Să-mi vii și tu mai târziu de pe stele
Și să cobori de sclipire, în noapte,
Cu raza ce cade grăbită din ele,
Pentru a-mi fi peste veacuri aproape.



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!