Ne-au rupt in două


Mi-i roșu gurmazul de- atîta -ncordare
Și ochiul mi-i aspru de- atîta mirare.
O frunză pe apă, i-o frunză ce doare,
I-o mâina întinsă de-a morții salvare.

De cînd am ales să mă duc de la tine
Un sânge amar îmi curge în vine
N-au cum să -nțeleagă, străinii de mine,
Povara ce-o port, spre a lor fericire.

Grăbiți, ei m-au scos din brațele - ți reci,
Dar poate și singur ai vrut ca să pleci;
Departe de mine sa fii, tu, în veci
Și doar ca fantoma, prin fața să -mi treci...

...Deschisă -i fereastra, din nou, către lume
Și ceru-i albastru, dar ochiu-mi apune
Din litere grele-n cercând să adune
Un nume, pe buzele mele, un nume.



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!