Floarea Mov

Floarea Mov

Se vede-n deal
După-o pădure
Se vede pe al apei mal
O minunată floare

Și cerul îi zâmbește
Și îi arată semne
Că cineva o iubește
Căci nu se poate abține

Din ape se ridică
Îngândurat băiatul
Și nu știa cum să îi zică
Dacă iubește un altul.

Căci valul sorții l-a adus
să poată să-i spună
Până la noapte,la apus
Căci ea este o lună

Și iată cum a și venit
La fată se îndreaptă
Și spune el că n-a iubit
Pe cineva vreodată

O, tu fată din povești
O să-ți aduc a lunii stele
Te rog să mă aștepți
Din ele-ți fac mărgele

Căci tu ești
Cea din întâi iubire
Și-am auzit povești
în care se spunea de-o floare

De-o floare mov și fină
De pe-un mal de apă
Care dureri alină
Am stat și m-am gândit o clipă

Și repede am plecat
Și te-am zărit pe tine
Un trandafir prea elegant
Și am știut că ești la fel că mine

De-ndată pleacă-n grabă
Încrezător băiatul
Să îi aduc-o salbă
Să nu i-o fure altul

Se scufundă în mare
Neagră și înspumegată
Să caute-o splendoare
Să-mpresioneze o fată

Bătrânul din adâncuri
Îi spuse-n două clipe
Că el nu vrea nimicuri
Doar viață de sub ape

El stă și se gândește
La floare mov și dulce
Dar iute se trezește
Ia salbă și se duce

O salbă cu un soare
împodobit cu stele
Cum e și luna-n zare
Un corp ceresc cam mare

Și timpul se scurgea aievea
Și fată încă aștepta cu dor
Și-ncă mai privea
la pasărea din zbor

Și începu și spuse
Nu e băiatul de sub ape
Nu-i cel ce îi promise
Dar corbul sub aripe

Ascundea o salbă
Și fată când văzuse
Că corbul îi aduce luna albă
Văzu băiatul ce se-ascunse

Acesta coborând din cer
Duios el se impune
O tu fată cu chip de înger
Mă iubești?..hai spune

Și fată cu lacrimi fierbinți
Începe a strigă fără speranța
tu nu ai cumpărat cu-arginți
Ci ai plătit cu o viață

Tu mă iubești cu-adevărat
De-acum mai ai înc-o misiune
Convinge-l pe-mpărat
Până iubirea nu apune

Băiatul blestemat de împărat
Acum multă vreme
La el se-ntoarce neapărat
Și-ncepe al lui poeme

O, împărat la tine mă închin
Și vreau să-mi cer iertare
Și știu c-am fost un spin
Căci vreau o deslegare

Tu de-acum ești muritor
Și îți voi da o deslegare
Doar dacă îl convingi pe negustor
Să-mi dea palatele de sare

Stă două clipe, se gândește
La negustor se-ntoarce
Ia calul și pornește
Pe imaprat să-mpace

Și merge multă vreme
Peste deșerturi seci
Îngândurat și cu probleme
Trecea prin munții reci

Și dor i se făcu
De ea , de floarea dulce
Și tot se mai gândea săracu
Mână să îi-apuce

Și ea îl aștepta cu dor
la malul luminat
Unde deja era format covorul
De oaspetele neinvitat

Era un tânăr mai șiret
Care dorea cu adins
Ca tânărul poet
Iubirea să fi stins

El începu a spune o poveste
Cu vorbe reci și crude
Că tânărul poet a încetat să lupte
Și că de el nu mai aude

Și fata iar se întrista
Și-ncepe a strige
Cu vocea subțiată
De a iubirii fulger

Coboară al meu corb
Din nou la mine
Căci este aici un orb
Ce spune despre tine

Însă băiatu-ndepartare
Aude-un glas ce îi aduce
O veste de la floare
Ce spune despre-un orb ce vede-n departare

Și el începe a striga
Că vrea o deslegare
Și spune că va da
Orice pe un palat de sare

Atunci se coborî puternic
un altul, însă orb
Și spuse că nu vrea nimic
Decât a lui vedere

Acesta din iubire iar
îi da vederea
Și luă la împărat un dar
Mai important ca sarea

Se-ntoarce să îi ducă
La împărat ce își dorea
Și fuge ca năluca
Să nu piardă iubirea

Ajuns la împărat
acesta spune
De acum ești deslegat
Hai du-te până nu apune

Și se porni spre fată
Care îl aștepta cu drag
Cu inima nemărginită
În al luminii prag

Și iată c-apare
Băiatul orb
Și îi aduse iar iubirea
Ca și-atunci când era corb

Dar fata c-un sărut
Pe el îl vindecă
Și el era tăcut
Și încă judecă

Și-ncepe să rostească
Tu ești floarea mov și fină
Cea din povești...
Ce rănile alină