Adiere

Avatar of ionzubcode ionzubco în Poezii Dedicate 1 comentarii

Cu paşi de frig şi cu suspinul rece
Reîncarnam răcoarea de cândva.
Când te-am văzut în parc la ora zece,
Era să mă topesc în sinea mea.

Şi te-am luat de mână, şi-am plecat printre alei,
Şi nu ştiam decât de ochii tăi.

(Îmi scapă rima, să descriu perfecţiunea.
Zău! M-aş lăsa de scris şi te-aş iubi).

Cu paşi de frig şi cu suspinul rece
Reîncarnez răcoarea de apoi.
Când te-am văzut în parc la ora zece,
Mi-am amintit de tine şi de noi.

Noi doi, dormind pe-un scaun rece,
Uitând de timpul moleşit de ploaie.
Şi, mă uitam uituc la ora zece.

Cu paşi de frig şi cu suspinul rece
Reîncarnez răcoarea unei lumi.
Când te-am văzut în parc la ora zece,
Eram un apogeu slăvit de culmi.

Şi ne-am ascuns sub geană de tăcere,
Tăcuţi dormeam în valul de-aşteptări.
Şi, te simţeam precum o adiere,
Ce trece printre stânci din ţărm de mări.




1 Comentarii

  • Avatar of Littleladyde Littlelady

    Suna duios. Melancolie, dor si o urma de suferința. Îmi place! Felicitări!


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!