Ce-am făcut ca să te pierd
Ce-am ucis de nu mai eşti
Cineva-ul din poveşti
Singur vis în care cred ?!
Cum de te-ai îndepărtat
De a dragostei nălucă
Şi-n a toamnei brumă lungă
Doru-ţi tot a îngheţat ?!
Parcă îmi şopteai aprins
Parcă mă vedeai o zeie...
Ţi-am dat inima la cheie
Tot sperând că e de-ajuns
Vezi ? Crezut-am în minune
În lumi de eternitate
Şi-n cuvinte parfumate
Scrise doar pentru-a supune..
Eu le respiram cu sete
Prin răceala din odaie
Transformată în văpaie
Sorbind sensuri desuete...
Şi iubeam pân' la un punct
Punctul era infinitul
Să şterg iubirii sfârşitul
Din realul ăsta crunt
Ce n-ai înţeles, ce parte
Din suflet ce te-a chemat
Când tu singur m-ai blocat
Ca-ntr-un cerc de libertate ?!
Cerc de libertate
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
4 Comentarii
Frumoase versuri!
Punctul meu
Cineva, undeva...
Un inger, o putere cereasca,
Un sfant, ceva
Sa gaseasca...!
Tu, Doamne
Al tuturor puterilor,
Creatorul vazutelor si nevazutelor
Creeaza cuvantul acela
Necreat, de om neinventat
Care sa-i spuna
Cat de mult il iubesc
Si il pretuiesc
Caci e comoara mea
De mine gasita,
Numai de mine pretuita.
Indiferent cat de mare
Sau mic acel cuvant.
Dar cine sunt eu
Sa-ti cer atat de mult?
Poate fi si o virgula.
Chiar si-un punct.
18 Nov 2016 @ 10:30
Merită toată aprecierea!
Al doilea rând din ultima strofă parcă se mai cere retușat...
Cam da...dar nu prea am idee momentan ( ca să rămână acelaşi sens ). Mulţumesc de părere şi apreciere !