Cafeaua


Cafeaua

Cafeaua-i marea liniștită ce spumegă în asfințit.
Ea are malurile seci, dar pline cu parfum,
Parfum intens și cald și liniștit.
Mă-ntorci tu mare de pe-al vieții mele drum.

Cafeaua-i galaxia agitată cu stele mii și mii,
Le așez mereu în vis , în părul tău și-n diminețile pustii.
Oare când vei dori și tu să fii?
Galaxia mea; galaxia mea să știi!

Cafeaua-i strop de fericire ce îl consum mereu,
L-am injectat în venele,
În venele plăcerii mele,
Dar tot nu scap sunt depenedent și eu...

Cafeaua mea de dimineață,
Ești tu, divin satanic demon.
Ești moarte , ești și viată,
Ești și înger păzitor.



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!