În abisul perfect

Avatar of ManuManude ManuManu în Poezii de Dor 0 comentarii

În abisul perfect

Rămâne numai clipa să ardă-n felinare
Pe lungi cărări de viață în abisul perfect
Acolo unde dorul nu are alinare
Pe când eu ca o zână în soare te aștept.

Întinzi spre mine mâna, prinzi între palme vise,
Lumini și umbre vagi se-arată peste zi,
Dar nopțile cu lună în versurile scrise
Rămân eternitate în timpuri străvezii.

Te-nvăluie plăcerea și cazi precum un înger,
Iubirea e povara ce-a poposit în noi
Iar sufletul din gânduri mă face iar să sânger,
Dar mă întorc o clipă să-mpart dorul la doi.

Că iată peste viață doar visul mai trăiește,
Iar alți protagoniști repetă vechiul rol
Însă iubirea asta din nou se risipește
Și piere în tăcerea ce-a înghețat la pol.

















0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!