Alb...

 
 

E-un alb imaculat atât cât ţine
Doar alb strălucitor şi pur ,intens,
Un alb ce-mi face rău mai mult ca bine,
E-atâta alb încât nu are sens !

Şi-n toat-această lipsă de culoare
Mă mişc neconformist ,în alb ,sever...
În tot întinsul pata mea îmi pare
O floare prinsă iernii la rever.

Voi mai rămâne-acolo înc-o vreme
Ca să aştept să mă descoperi tu,
E una din metodele extreme !...
Culoarea pentru tine-i un atu...

Sunt solitar ,acum reper vizibil,
Dar nu întârzia prea mult ,nu ştiu,
Căci albul care cade e posibil
În alb să mă transforme mai târziu !

Deşi ,o lume ,purul îl tânjeşte,
Tu m-ai convins acuma ...negreşit,
Că albul ,mult desigur ,prisoseşte...
E rău când şi de alb eşti copleşit !!!

Chic

 
 
 
 
 

0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!