Holocaust


Holocaust

Pavelele orașului meu sunt sentimente încercate
În cloaca veșnicului templu, trec blestemate;
Și în cadența morbidă a picăturilor de ploaie
Se-ascundea Anubis plin de agonie.

Și arde totu'-n mine , în orașul inextricabil,
Perfid e zâmbetul de pietre și gându-mi inefabil,
Căci am văzut născând din foc, un vălmășag de stele,
Ubicuă rămâi în suflet si-ntre ele.

Opiul sec și rece curge prin artera orașului meu,
Căci toți morții inoculau minciuna prin vena de zmeu.
Sepulcral arată pereții cărămizii ai inimilor goale;
Strigent trebuie îngropat zâmbetu-n canale...

Ai fost sincopă deșartă-n abis
Ce sufletu-mi-ai dat perfidului Anubis.
Și-acum trupu' mi-e în decrepitudinea sorții
Și dacă lumină îmi dai, voi fi fenal al porții.

Belicos se luptă dorința-mi insolentă
Și gândul și fericirea-mi devine violentă.
Imuabil rămâne gândul meu la tine
Și iar te pierd și te găsesc in mine...

Sagace se anină de zambetu-ți nefast
Scăldat in alb de negru,a cerbului constrast.
Păduri de plopi albaștrii iți tremura-n privire
Căci ești a Holocaustului fericire.




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!