Bunicii mei din Rădenii Vechi

 
 

Îmi amintesc cu-atâta drag de bunicii mei,
Iar gându' mă duce adesea la drumul spre Rădeni-
Când mama ne trezea în zori, să reuşim la tren,
Apoi din Chişinău urcam în altul, înghesuiţi ca-n “plen”.
Dupa trei ore coboram, ne ridicam, în sus, pe deal,
Iar dacă ploaia ne prindea, în ciubote pe glod lunecam.
Mergeam o vreme prin pădure, popasuri nu făceam,
Până'n sfârşit 'n Rădenii Vechi- obosite- ajungeam.
Atât de blândă şi duioasă- bunica ne-aştepta,
Cu părul strâns sub o batistă, la poartă ne-ntâlnea,
În căsuţa-n albastru văruita, lângă soba ce- ncălzea -
Pe dată ne- aşeza la masă: cred că trei zile gătea.
De obicei-i vizitam de Paşte şi-n cămară găseam:
Mulţi cozonaci şi pască cu surioara miroseam
Bunicul, seara, “uţa”ne dădea : atâta fericire-n casă
Ce simplă era viaţa atunci, şi-atâta de frumoasă.

Se întâmpla uneori că mama pe tata îl convingea
Şi vara, fericite, plecam la bunici cu maşina;
Mama ne cânta din când în când câte ceva,
Drumu-mi se părea mai scurt şi timpul repede trecea.
Bunica, ca de obicei, la poartă, cu drag ne-ntâlnea,
Lumina focului din sobă în ochii ei frumos juca;
Şorcovul bătrân din ogradă, totu-n jur colora,
În casă cânta radioul şi-un ceas pe perete veghea;
Apoi bunicul prune uscate din cămară scotea,
Şi fericit, cu tăticu, toată seara vorbea.
Atunci când plecam, bunicii, iar singuri rămâneau,
Cu lacrimi şi dor scrisori, de la mama, aşteptau.
Au trecut peste 17ani de când bunicii nu mai sânt,
Iar mie mi-e dor de soba şi de blândul lor cuvânt.
Şorcovu-i tăiat demult, iar pe prispă şi la poartă -
Nimeni în batistă nouă nu ne mai aşteaptă.

*şorcov - dudă

http://clape-de-pian.blogspot.ru/

 
 
 
 
 

0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!