Ca un copil...

Avatar of ManuManude ManuManu în Poezii de Dor 0 comentarii

Ca un copil...

Mă rătăcesc într-un glas de copil
unde șuieră tăcerea în gară
ca să plece să culeagă roadele timpului meu nesfârșit ...
Îmi pun la uscat clipa
și nu las vântul să o bată cu palma privirii,
dar aprind soarele cu focul inimii
și îi strâng lumina în piept
ca să mă conducă în cerurile pline cu îngeri.

Mamă! – Ca un copil mă urc pe colțul lunii și iată!
Aștept alte Căi Lactee ca să le sărut ramurile inimii,
dar Luceafărul serii, privește la mine cu jind!
Învață-mă, învață-mă
să pironesc dumnezeirea în cuvinte, ca să strig:
Cunună cu mine drumul infinitului
și lasă reper o stea
că m-am rătăcit în neantul de vise
unde s-au prins de braț Universurile.



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!