Legenda ursului vrăjit 1

Avatar of Lilaode Lilao în Poezii pentru Copii 0 comentarii

Partea 1
În noaptea rece de demult
Când crivățul a luat cu-asalt
Întinderea din fața mea
Și tot ce-i dincolo de ea
Până şi buruienile uscate
De promoroacă îmbrăcate
În strat subțire de argint
Şi cu praf fin de diamant
Erau atât  de grațioase
Parcă dintr-o poveste scoase.
Undeva într-un  colț de sat
Unde troianul s-aşezat
Precum o dună în deşert
Formată fără de efort,
Era o casă alb îmbrăcată
De neaua proaspat aşezată.
Acolo doi țărani stăteau
Ce patru fete ei aveau,
Fete cuminți cum zicea satu'
Cum nu ai să vezi tu la altu'.
Dar masa le era prea goală
Că nu aveau ce pune-n oală,
Un colț de pâine de aveau
Ei doar la fete-l împărțeau.
Cea mare era de măritat
Dar zestre cine să-i fi dat?
Era frumoasă cum n-ai să vezi,
Cu părul negru şi ochii verzi
Şi buze dulci de trandafir
Dar n-are rost să le înșir...
Din zori și până la-nserat
Munceau la lumea de prin sat
Şi ei şi fata lor cea mare
Să aibe un ban de mâncare.
Dar iarna a venit deodat'
De muncă nu mai era-n sat
Şi a plecat fata cea mare
Ca să-mprumute de mâncare.
S-a dus prin sat în lung și-n lat
Dar ea de nimeni nu a dat,
Porțile toate erau închise
Strigă dar nimeni nu-i raspunse,
Se-ntoarse acasă supărată
Iar mama ei plângea în poartă.
-Da' ce s-a întâmplat mămucă ?
-Fata mea ,sora ta mai mică
Arde de nu știu ce să-i fac
Și nici nu avem bani de leac!
-Nu e de stat sau de gândit!
Plecă deodat' în pas grăbit
La vraciul ce sta în pădure
Că poate ,poate-o să se-ndure
Să îi dea leac  de fierbințeală
Să scape sora ei de boală.
Da' drumu-i lung ,zăpada crește
Și pasu' ei nici că sporește,
Troiene mari ,cărări deloc,
Zăpadă aproape de mijloc,
Cu felinaru' în mâna dreaptă
Mergea in noapte înspăimântată .
Vântul turbat şuieră-ntruna
Iar lupi-și venerează luna,
A noastră fată din poveste
Nu mai știa pe unde este...

............................................

În casa mică de lângă sat
Stătea mămuca lângă pat,
Plângea în palme şi spunea
-Of Doamne ai grijă de ea !
Ardea din ce în ce mai tare,
Afară abunda ninsoare,
Fata cea mare nu mai venea
Acum o grijă-n plus avea.
Bătuse ceasul miez-de-noapte
Fata cea mare era departe ,
În sufletul sărmaniei mame
E-un sentiment ce n-are nume:
Teamă,durere amestecate
Cu speranța că va răzbate.
În sobă lemnele trosneau
Dar prea multe nu mai erau,
Ardea și fata ei cea mică
Iar mama se ruga cu frică.
-Nu-ți cer Doamne bogății
Vreau acum aici să fii
Să-i iei Anei fierbințeala
Că nu îi mai trece boala ,
Adu-o pe Maria acasă
Că nu ştiu pe unde-i rămasă!
Intră deotat' în mica  casă
Țăranul cu haina lui roasă ,
Avea la el un braț de lemne
Şi adusese chiar şi pâine.
-Nevastă ne-a găsit norocu',
Am găsit lemne să fac focu'!
Uite că am găsit și pâine...
Şi mai era...mă duc şi mâine!
Cu ochii-n lacrimi ea îl privi
-Norocule  de unde vii?
 Mi-ai adus lemne și pâine,
Cum de ai dat tu peste mine?  
Halal noroc dragă bărbate
Că fata mare acu-i departe
Rămasă poate prin nămeți
Mi-e să nu fie printre morți,
Iar Ana fata ta cea mică
E bolnăvioară şi mi-e frică,
Arde mai rău ca focu-n  sobă
Hai spune-mi tu acum o vorbă
De-al tău noroc ce te-a găsit
Că mai bine n-ar fi venit...!




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!