Stăpînitorul


De ce iarăşi păşeşti prin lacrimi,
Da tu, stăpînitor de ape.
Cu-mbraţişări din nou mă macini
Mă ispiteşti dînd din pleoape.

Mă urmăreşti iar fioros şi dulce
Cînd noaptea vine mai aproape...
Gîndirea nu vrea să se culce,
Mă prinzi în plasa ta cu şoapte.

Sufletul tău îmi e podoaba,
Iar mă sugrumi cu pasiunea...
Mă pierd în vocea ta suavă,
Şi nu mai vreau să fiu cuminte.

Dansează-mi haina de mătasă
Tu mă orbeşti ca-n alte vremuri,
Şoptind că sunt a ta mireasă...
Îmbătător privind iar tremuri.

Pătrund în visurile tale,
Cad în genunchi, mă simt o roabă...
Aici în minţile regale...
Îmi lunec ultima podoabă.

Te joci cu mine-n noaptea albă
Şi-mi săruţi sînii, fin, prin umbră...
Lăsat-ai părul lin să cadă
Pe spate, ca un fir pe undă.

Pe lîngă geamuri vechi, crăpate
Dansează luna în scînteie
Mîngîind stele neastîmpărate
Şi stînd la rece pe alee.

Mă simt iarăşi răpită-n noapte,
Picioare goale, ... lună plină...
... vuiet, întuneric, ... şoapte...
Stăpînitor ce de mînă mă ţine.

15.03.2017
Carina Jimbei



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!