Catedralǎ

Avatar of samoilade samoila în Poezii Filosofice 0 comentarii

Măi, Ţuţea, bată-te norocul!
Mi-ai spus că timpul trece,
Să nu mă joc cu focul
Al cărui cald devine rece.

Încerc să umplu fiecare clipă
Cu fel de fel de munci utile,
Ca să n-aud cum hăul ţipă
În fiinţa mea cu voci copile.

Petale roz, pe dezgolite pietre,
Se-mperechează-n văzul meu,
De ce se-ntâmplă asta, Petre!
Şi care-i scopul, spune-mi, zău!

Nu ştii nici tu, nu ştiu nici eu,
De ce m-aş săruta cu o petală?
Poate aşa vrea Dumnezeu,
Sǎ cred cǎ floarea-i catedralǎ.




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!