Drag mister


Dintre toate cele bune
Primăvara e-un mister
Dincolo de raţiune
Şi să îl dezleg, nu cer...

Vine-aprinsă-n gând de soare
Cu lumină înspre noi
Dar fără justificare
Tot ea, se stinge sub ploi

Un miraj de stări ciudate...
Astăzi nu-i la fel ca ieri
Câmp de vise colorate
Semănăm in primăveri

Iată luna mai, ce bine !
Au trecut zilele reci
Dar deodată vezi cum vine
Frigul umed pe poteci

Ba e toamnă, ba e vară...
Nici nu ştii ce să mai spui
Desculţă zburdând pe-afară
Viaţa strigă "iarnă nu-i"

Pare că-i o pregătire...
Timp de fluturi, efemer
A fiinţei regăsire
Primăvara drag mister...




4 Comentarii

  • Avatar of pruteande prutean

    Extraordinară primăvara ta!
    Câmp de vise colorate semănăm... Cât de exactă observație!
    Felicitări pentru această poezie


  • Avatar of Larysade Larysa

    Mă bucur că a plăcut, mulţumesc !


  • de DumitruFliurta

    Frumoasă poezie. E atît de variată primăvara. Da. Succese.


  • Avatar of Larysade Larysa

    Mulţumesc !


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!