Disperarea unei mame




Am sperat nemarginirea
S-o cuprind atit de mult,
Un fior si-acum ce vine
Foarte bine cunoscut

Insa ea si la-naltime...
S-a urcat inca mai sus
Ma priveste cu cruzime
Cum de-acolo nu m-am dus.

Am urcat in graba mare
Vrind sa zbor in haul mut
Cuprinsa sunt de disperare...
Doar atit,nimic mai mult...

In desert racnesc si tremur
Ca si-n viata care-am dus
Nici uritul,nici frumosul
Nimanui nu i l-am spus

Chiar de nu-s la inaltime...,
Necuprinsul m-a cuprins;
Inima mi-e foc ce arde,
Nimeni inca nu l-a stins.

Nici nu vreau sa sar de-aici
Malul pare prea abrupt,
Stau in el oricum de veci
Disperare,nu mai mult...

Doar cu gindul...,de ma-npaca
Doi copii ce tin la mine,
Mai scapi lacrimi citeodata
Dar apoi imi pare bine

Tin la ei atit de mult...,
Ca nici ei nu-si pot da seama
Disperarea...,disperarea a trecut
Doar pe ei ii are mama

Ma trezesc cum ei ma suna,
Viata lor mi-o povestesc
Poate nau o veste buna
Dar eu stiu ca ma iubesc...



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!