Recunoaştere


Îmi presimt căderea, Doamne,
Am ajuns la vârsta-n care
Simt cum plouă-n mine toamne,
Mohorâte şi avare.

Am iubit şi iubesc încă,
Deşi nu-s crezut mereu,
Doamne, tu ai dat poruncă
Uneori să fiu ateu?

De ce-mi dăruişi speranţa
Că voi fi ceva în lume,
De ce mi-ai ars siguranţa,
Lăsând draci să mă sugrume?

Tot ce este pieritor
Şi cu care ne fălim
Râde azi biruitor,
Ce rost are să gândim?

Te-aş ruga să îmi răspunzi,
Nu mă pune să hulesc,
Spune, oare, ce ascunzi?
Dacă-s prost, de ce gândesc?

Îţi place să râzi de mine
Sau de tine râzi acum?
Că sunt chip zidit, ştii bine,
După chipul tău cel bun.

Te joci, spune-mi cinstit!
Crezi că ştiu câte ştii tu?
Nu ştiu, deşi mi-am dorit,
De când mama mă făcu.

Ori ţi-e teamă, ori ţi-e greu
Să mă laşi acum la poartă,
Chiar pe mine, tot un zeu,
De greşesc, mă iartă!

Eu te rog, ca fiu al tău,
Dă-mi puterea să-nţeleg
Ce e bine, ce e rău
În credinţa ce-o culeg.

Dă oricui ce vrei să dai
Şi iubire, şi răceală,
Cheamă-mă, de vrei, şi, hai!
Nu mai fă pe mine şcoală!

De atâtea mii de ani
Ai fǎcut mereu doar bine,
Spusu-mi-ai cum să fac bani
Chiar să cer, dar este bine?

Ştii, desigur, că am dat
Doar iubire, asta am,
Nu cumva te-am supărat
Că nu prea mă ţin de hram?

Cunoşti bine, că de vreau
Să iubesc, sau să urăsc,
Nu în mine astea stau,
Tot din tine izvorăsc.






0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!