Mâţa


În pădurea troienitǎ
Clipoceşte-al Doamnei Râu
Lâng-o casă alb spoitǎ
Unde doarme o mâţǎ-n grâu.

Liniştită stă pe labe,
Chiar ai zice că lipseşte,
Doarme mâţa chiar în boabe,
Visând şoareci boiereşte.

Doar o vorbǎ se aude:
S-a stins focul nostru frate!
Vorbe seci, vorbe zălude
Dintre perne sunt livrate.

Mă dau jos din pat agale
Şi mă duc îndatי la sobă,
Îndreptându-mǎ din şale
Ca un Cezar fǎrǎ robǎ.

Pun în foc câteva lemne
Tăiate cum se cuvine,
Mâţa sforăie, pesemne
Că îi este foarte bine.

Găucica nu e pusă,
Iese fumul rotocoale,
Doarme mâţa, doarme dusă
Fǎrǎ alte protocoale.

Eu mă întorc în pat, încet,
Mǎcinat de o povarǎ,
Nu îndrăznesc, că sunt poet,
Sǎ arunc mâţa afarǎ.

Pune laba, ea, hapsâna!
Pe mustăţile-i tărcate
Să se-asigure, nebuna,
C-are drepturi statuate.






0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!