Iubirea care m-a răpus...

Avatar of Larysade Larysa în Poezii de Dragoste 0 comentarii

Ţi-e glasul fraged ca un prunc
Ce-i zămislit să fie trist
Aş vrea lacrima să-ţi alung
Ca să mă ierţi că nu-ţi exist...

Iubire dacă simţi, eşti viu
Durerea ţipă că e vie
Dar ce simt eu, ca să descriu
Mi-ar trebui o veşnicie

Tu ai să pleci cum ai venit
Cu dragostea la subsuoară
Inima dacă mi-ai strivit
Nu ştiu ceva de-o mai repară

Pe mine gândul mă ucide
Că pot iubi doar ca himeră
Dorul de tine îmi divide
Stări ce plutesc prin stratosferă

Vei fi etern, al meu drag vis
Ce-n veacul nopţilor pătrunde
Şi mă atingi cu neatins
Când şoapte îmi trimiţi prin unde...

Iar dacă cerul vrea, ca noi
De-al ne-mplinirii gust amar
Să ne-ntâlnim în vieţi de-apoi,
Ne vom iubi fără hotar...

Ca două spirite de foc
Ori două stele fără nume
Ciocnind o cupă de noroc
Fiind iubiţi mai sus de lume

Astfel mai sper, căci astfel simt
Veninul dragostei ce-mi este...
Dorind absurd să te alint
Absurdul mi-e de fapt poveste

Tu îmi aprinzi deşertul vieţii
Cu ploi de maci din suflet smulşi
Eu mă ascund în strânsul gheţii
Să nu-mi vezi ochii goi şi plânşi

Un răsărit de-mi eşti acuma
Curând vei fi al meu apus
Ca să-mi rămâi întotdeauna
Iubirea care m-a răpus...




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!