De ce m-ai lăsat să plec?


Se schimbă două anotimpuri
Şi tot mai trist în jur se face,
Păşind uşor printre gânduri -
Amintirile nu mă lasă în pace.
..............................
Parfum de migdale în palmă,
Îmi pictează tăceri însetate;
Vântul mă-mbracă în toamnă,
Mă cheamă apusul departe…

Era o zi oarecare, mai ţii minte?
Cum îmi furai priviri pe ascuns,
Striveam pe pat vise-n cuvinte…
Şi-un ultim sărut, fără răspuns.

În ochii mei de valuri sparte,
Alunecau prin vene cuminţi,
Pulsau în umbre îngheţate -
Buzele tale... atât de fierbinţi …

Ştiam ca e sfârşit, şi tu ştiai!
Priveam în gol, pe pieptul tău,
Ochii-n tăcere îmi sărutai…
Golu-mi se părea tot mai greu!

Ţi-am spus că-i timpul să plec!
Secunde ardeau în inima mea;
Mi-ai spus un “bine” trist şi sec,
Timpul în glezne mai tare ardea!

Tu m-ai lăsat să plec, ţii minte?
Am strâns doruri uitate de vreme!
Am ars în mine clipe netrăite!
Am împletit din ele – poeme!
..............................
Se schimbă două anotimpuri,
Cu paşi desculţi, fără cuvinte:
Amintiri împrăştiate de vânturi!
De ce m-ai lăsat să plec, iubite?


Bulgari Ludmila/ August 2017
https://clape-de-pian.blogspot.ru




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!