Dor ruginit de toamnă

Îmi cade dorul pe frunze zgribulite,
Îmi cerne privirea pe cărări ruginite…
Se pierde, în foşnet de ploi, înspre seară,
Mă lasă pustie… în aceeaşi gară…

Se-nghesuie în vene, în a vântului bătaie!
Ca un vechi pian, tot plângând în ploaie!
Cu note trist-zdrobite, de marele iubiri…
Lăsând în urmă zdrenţe, frig şi amintiri.

Te caută-n zadar, sub cerul plin de apă;
Arzând de neputinţă pe fiecare clapă!
Se ascunde-n mine, jalnic, plin de teamă!
În acelaşi sânge, ruginit de toamnă.

Bulgari Ludmila/ September 2017