E o lume minunată plină de lucruri frumoase,
Orice petic de pământ doar parfum de flori miroase,
Nu există supărare şi nici fructe găunoase,
Nimeni nu aleargă-n viaţă după pietre preţioase...
...să trecem la lucruri serioase:
Toată cinstea, altruismul, bunul-simţ dar şi respectul
Ce am învăţat cu timpul astăzi nu-şi mai fac efectul,
Calităţi de pus pe rană ce nu mai fac obiectul
Fiindcă limba societăţii şi-a schimbat brusc dialectul!
Hoţomanii strigă hoţii, ne fac la seifuri planul,
Prin biserică mai nou se fură de pe ochi banul,
Ţara ne vrea proşti deci şcoala ne-a tăiat din timp elanul,
Tot ce ştim e cum să prindem părţi când sfârâie ciolanul.
Ne-am făcut la geamuri gratii chiar de stăm sus la etaj,
Neamuri toate ,,sar pe tine'' când le rogi să-ţi fie gaj,
Suflete pereche-odată au coborât la şantaj,
Ţi-a rămas firav dar sigur doar conştiinţa avantaj.
Aşa că-mi urmez instinctul ce mă poartă peste Dom,
Când primesc de la sorţi piedici trec pe modul econom,
Mi-am făcut cadou în viaţă al selecţiei sindrom
Şi-mpart sufletul cu-acela ce cred eu că-i sigur om!
Restul e ... Cancan!
E o lume minunată...într-o lume de poveşti!
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
0 Comentarii
La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!