Te iubesc, poet nebun !

Vreau să-mi spui, să-mi țipi, să-mi urli...
Ce te ține-n gând legat
De ce-n lanț de foc te târâi
Cine glasul ți-a furat ?!

Cine e acel, să spună
Ce false puteri și-a dat
Să ia vis de om în glumă
Și să se fălească-n sfat ?!

Fii al crezului de bine
Peste răul din decor
Fii tu singur, pentru tine
Cel mai copt sfătuitor

Putrezesc prin suflet strofe
De trăire omenească
Doar gândirile amorfe
Lasă-le să putrezească

Și-nflorește-mă-n răcoarea
Ce domnește ca o moarte
Căutând să-ncerci savoarea
Simțurilor parfumate

Că e lumea în nevroză
Ura sapă-n carne vie
Iar iubirea...o "mimoză"-
Client la psihiatrie

Hai, curaj, fii tu nebunul
Scăpat din al vieții-ospiciu
Și-apoi toți pe rând ca unul
Făcând lumii un serviciu...

Suntem desemnați ca umbre
Fără limite-n gândire
Scrierile să ne umble
Peste tot chemând iubire...

Zic să-nchei acuma " drama'
De pe scena mea de fum
Doar de-un ultim vers ia seama :
Te iubesc, poet nebun !