De mâine...

De mâine îți promit, toamnă pustie
Cu biciul tău de ploi turbate-n vânt
C-am să te scriu măreț în poezie
Numai s-aduci și-o rază de cuvânt

Nu pierde timpul, mâna-i nemiloasă
Vrea să te-ncondeieze-n fel și chip
Printre prințese ca o zdrențăroasă
Ori ca pe cel mai rânced anotimp

Întoarce-ți azi din vreascuri frunza moartă
În pomul meu de verde infinit
Îmbată-mă cu roșul vin de șoaptă
Să simt că bunătatea-ți nu e mit

Eu recunosc, blajină câteodată
Ne mai cuprinzi c-un braț atins de soare
Și știu...de fapt nu ești tu vinovată
Că-ți văd eu urâciune în purtare

Când mai primesc un dar de dulci cuvinte
Luceferi văd în negrele-ți șiroaie
Căci sufletul e dornic să se-alinte
Și din scânteie crește vâlvătaie

Poți să te-ncrunți la mine-o săptămână
Cu norii somnoroși să-mi dai târcoale...
Dintr-un cuvânt, gustând soare și lună
M-aprind și-ți laud palma de răcoare

Azi și acum, ca zâna veșnic bună
Bagheta-ți veștedă să mă-nsenine
Sub acoperământul gros de brumă
Și-am să te-ntineresc în scris, de mâine !