Corăbiile moarte

de Lernick în Poezii despre Prieteni 0 comentarii

Când bat la geam cu prora corăbiile moarte
Lăsaţi-mă să scutur prin ape anotimpuri
Şi să vedeţi şi voi cum cad în mii de chipuri
Oglinzile bolnave pe ochii mei machiate

Să vă dezmierde tâmpla cântecul de cădere
Al cactusului negru din arcul meu solar
Şi să v-arăt cum noaptea îmbălsămat apar
În ploaia de sub lună, habotnică tăcere

Da, vom muri cu toţii, slugarnice ruine
Lângă tulpina neagră a ochiului rănit -
Dar voi simţiţi că ploaia departe a fugit
Şi nu putem muri, cum se cuvine, mâine?!

Oo, am fi vrut în moarte să te furăm, tulpină,
Dar ne-ai zâmbit ascunsă în umbră de pelin.
Priviţi!- din curcubee se pregătesc să vină
Făpturile de ploaie umflate de venin

Să nu fugiţi, prieteni, săriţi-le în spate
Căci ele vin cu râsul care vă va salva!
Să pregătiţi ghiulele şi fumul va striga:
Îmi bat la geam, cu prora, corăbiile moarte ...



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!