De ziua ta, mama!


Ne gonește timpul fără milă,
În vârtejul multelor trăiri,
Într-o lume stearpa și umilă,
Noi uităm, că îți suntem copii.

Știm că ne aștepți oricând acasă,
Iar “acasă” e oriunde ești.
Dorul de feciori prea mult te-apasă,
De le spui icoanelor povești.

Știu că în ruga ta, ti-aduci aminte,
De tristeți, de supărări și dor,
În nădejdea bucuriei sfinte,
Să ne vezi acasă uneori,

Ce ar trebui să spun acum,
Ce-ți doresc, din gândurile multe.
Ca atunci când mă abat din drum,
Inima să știe să te asculte.

Am crescut, se pare, foarte mult,
Dar din naștere, la un sfârșit firesc,
Zbate în suflet, dintr-un început,
Cuvântul “mama” sfânt și omenesc.

Mă mistuie, ca un luceafăr blând,
Din mii de slove, un cuvânt aparte.
De care îmi amintesc mereu zâmbind,
Chiar dacă, mama tu ești, prea departe




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!