Femeia din mine

Avatar of Larysade Larysa în Poezii Diverse 2 comentarii

Se naște femeia în trupul tăcut
Și-i grea acceptarea...din ce-a fost copilă
Rămâne-amintirea în slova-i de lut
Cu dor scrijelindu-și nou sens pe-altă filă

Crescută-n neștire pe drum de pământ
Cu mintea zbârlită în ascunsul feții
Cu lacrima stinsă în suflet zdrobit
Străbate prin vântul și negura vieții

Din franjuri de zile-mpletind noi sperări
Schimbată în zâmbet se lasă-nrobită
Minciunii de veșnice verzi primăveri
Când vălul de toamne real o-nveșmântă

Dorințele roze pe nurii fierbinți
Topite-s...ce dramă se joacă în pântec
O scenă de țipăt, pierdută-i din minți
Durerea-i carnală, plăcerea-doar umblet...

Își sfâșie cerul, l-așterne sub ea
Pervers se-ndârjește pământ doar să simtă
Nimic nu mai este din ce-a fost cândva
Seduceri de basme n-au cum s-o mai mintă

Nostalgic se-arată în larg de priviri
O mică scânteie, miraj de prin veri
Se-aruncă-nainte cu dalbe sclipiri
Femeia din mine-copilul de ieri...




2 Comentarii

  • de ISTRITEANU

    Frumoasă şi interesantă retrospecţia şi prinderea unor momente unice din evoluţia de la copilă la femeia
    matură.
    Felicitări !


  • Avatar of Larysade Larysa

    Mulțumesc !


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!