Parfumate stele

Avatar of Larysade Larysa în Poezii de Dor 0 comentarii

Toate frunzele pământului
M-amețesc șoptindu-mi de tine
Și din vârtejul vântului
Se-aruncă dorul spre mine

Toate vertebrele trupului
Îmi zbat fără rost a uitare
Când viziunea paradisului
În inimă zbate mai tare

Toate săgețile iadului
Mă străpung... și nici să-mi pese mie
Cu gândul în sânul raiului
De dulce vinovăție...

Toate cuvintele buzelor
Mușcate de pofte lumești
Sunt revărsarea clipelor
Ce-n ele toate, îmi ești

Că-n toate-nălțimile visului
M-aștepți dincolo de vreme
Și-n toate cărările cerului
De tine-s, parfumate stele




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!