Poate...

de Dragonr1 în Poezii de Despărţire 2 comentarii

Ai venit şi tu
Din freamătul
Nemuririlor adânci
Spunând că-ți este frig şi foame
Fiindu-ți viata ca un bici.

Prin disperata mea mâhnire
Am acceptat-o asa cum este
Să o salvez din întuneric,
Să o redau într-o poveste.

Zâmbetul, privirea, carisma
Toate erau prezente mai apoi,
Fiind o simpatie uşoară
Totusi fiind ceva-ntre noi.

,,Nu vreau sa ne mai vedem,
Dar rămânem prieteni"
Zise ea blând, şi indiferent.
Naivitatea-mi era mare
De aceea am acceptat.

Zi de zi vorbeam
Cunoscândui cele mai lăuntrice
Fire a ecoului ei sufletesc,
Aceasta a fost un blestem.

Firea ei slăbită
De gândurile întunecoase
Se înfățişau intr-un chip
Atat de fraged şi drăguț
Încât slabă mi-a fost incertitudinea.

Insă,
Zi de zi
Focul care credeam că mă încălzeste
Sa extins şi acum mă arde
Prezența ta e un venin,
Prezența ta e un venin.

Acuma, pe cand nu mai coşti nimic
Pentru sufletul meu rănit de venin,
Tu străluceşti ca niciodată
Punând poze, inimioare pe profil,
Vopsindu-ți unghile în roz,
Nu în negru ca de obicei
Nu ca de obicei...




2 Comentarii

  • Avatar of artemidade artemida

    Ai venit şi tu
    Din freamătul
    Nemuririlor adânci
    Spunând că-ți este frig şi foame
    Fiindu-ți viata ca un bici. frumos!


  • Avatar of artemidade artemida

    Ai venit şi tu
    Din freamătul
    Nemuririlor adânci
    Spunând că-ți este frig şi foame
    Fiindu-ți viata ca un bici. frumos!


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!