Vreau turtă dulce

Avatar of Larysade Larysa în Poezii de Despărţire 8 comentarii

Iubite, eu nu vreau nimic
Din ce, tu crezi că eu aș vrea
De-aceea preventiv îți zic :
Vreau turte dulci de-acum, cândva...

Nu mă lua cu prea finețuri
Când dragostea ți-e la răscruce
Nu vreau eu gesturi de noblețuri
Ci du-mă-n târg...vreau turtă dulce !

Aruncă-ți aerul integru
Lasă-l pe pat la cine-oi vrea
Nu-i cazul să devii funebru
Că ești cu mine azi, așa...

Eu vreau numai o turtă dulce
O inimioară glazurată
Amarul să nu mă apuce
Că nu-mi mai ești cel de-altădată

Vin' să-mi înveselești tristețea
Cu amintiri de libertate
Lasă-mi pe buze frumusețea
A tot ce-am vrut dar nu se poate

Te las să muști din al meu dulce
Cum și din suflet mi-ai mușcat
O gură și apoi te-oi duce
Unde te știi îndatorat...

Căci cine-o fi la noi de vină
Pentru atâta vreme-n chin ?!
E poate-un vis mult prea-n lumină
Ori mâna asprului destin...

Oricum ar fi, nu port ranchiună
Și nici din piept nu te voi smulge
Doar vreau din inima ta bună
Un ultim dar de turtă dulce...




8 Comentarii

  • Avatar of sandicde sandic

    E dulce dar și cu gust amar...așa e dragostea mereu.


  • Avatar of Larysade Larysa

    Eu aș spune că dragostea e dulce doar despărțirea o amărăște...
    Merci pt semn de trecere !


  • Avatar of Anadevisde Anadevis

    Și eu vreau turtă dulce...Și mai vreau ceva !! Să nu te văd tristă nicicând.
    Cât despre iubire... dacă ești nevoită să o păzești, nu valorează nimic.
    În viaţă suferinţa este de două feluri, cea care te doare şi cea care te schimbă!
    Îmi place să cred că versurile alină tot.. la el, la noi și la tine!
    Scrie-ne așa frumos mereu și ... adu-ne turtă dulce. :)
    Îmbrățisări!


  • Avatar of Larysade Larysa

    Să fie turtă dulce pt toată lumea de moș Nicolae , merci Ana, te îmbrățișez și eu !


  • Avatar of suride suri

    E normal ca cel puțin turtele să fie dulci, măcar de Moș Nicolae, poate și viața va părea un pic mai dulce.


  • de ISTRITEANU

    O dorinţă nevinovată şi solicitarea satisfacerii ei în amestec cu nostalgii după o iubire trecută, ce a-lăsat urme şi răni sufleteşti nevindecate au generat inpiraţie şi închegarea unei poezii foarte frumoasă şi... o senzaţie de dulce ca şi...vestita turtă !


  • Avatar of Larysade Larysa

    Exact, vestita turtă dulce ...o asociez cu sărbătorile ( în copilărie doar atunci aveam parte de ea ) fiind ca un simbol pt mine al copilăriei, sincerității... dragostea ar trebui să fie pură, sinceră precum copilăria, de aici și ideea poeziei plus că e și de sezon, în târgurile de sărbători este acum un adevărat festin de turtă dulce...
    Vă mulțumesc pt frumoasele comentarii !


  • Avatar of Larysade Larysa

    suri cred că e în puterea de voință a tuturor să ne mai îndulcim viața dacă am știi ca în momentele ei amare să redevenim un pic copii privind totul ca pe un joc al vieții și neluând prea în serios orice amărăciune care este oricum trecătoare și de ce nu, zic să ne tratăm sufletul în astfel de momente cu un dulce ( la mine funcționează )


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!