Sălcii în câmp

Avatar of pruteande prutean în Poezii de Iarnă 2 comentarii

Sălcii îmi ning și mi le-nchid,
Fulgi amețiți de soartă;
Se-apleacă ramuri la pământ
Să-l mai sărute-odată.

Țipau eri corbii, n-am crezut
C-ar fi albă pedeapsa,
Credeam, că pot de la-nceput
S-o iau și-n ziua asta.

Vroiam să fug, să url pe câmp,
Dar i-am pierdut cărarea;
De vre-o cinci ani-amar de timp,
Nu l-am arat, se pare...

Și la ce bun-sac fără fund,
Să fiu în rând cu lumea?
Dar sunt în rând,atâțea sunt
Doar cu promisiunea.

A fost la lideri, dar nici ei
Nu mai adună Țara,
Căci nu produc, câți derbedei
În bănci și vile-o cară.

De-un an n-am fost nici să-l mai văd-
Nu-mi pot ierta culoarea;
Sub verde mort și sub omăt,
Cu neamul întreg, moare.

Și nici să-l vinzi nu are rost,
De nu poți face case,
Nici drum spre Cricova n-a fost,
Nici spre Milești să iasă...

Deci, la ce bun? Când mai trec ei
Să-și viziteze țara,
Pe el nu-l văd și deci,el nu-i-
Doar țara lor se ară!

Sălcii îmi ning și mi le frâng,
Fulgi amețiți de soartă.
E soarta lor, acolo-n câmp,
Ori poate, soarta noastră?




2 Comentarii

  • Avatar of sandicde sandic

    extraordinar de frumos ați înșirat vers cu vers.totul e la locul lui.


  • Avatar of pruteande prutean

    Mă bucur că ți-a plăcut,Constantine-mulșumesc!


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!