Ai grijă, vântule!

de osiris în Poezii despre Viaţă 3 comentarii

Mireasma ta a rămas în sufletul meu
ca într-o sticlă veche de parfum,
golită și-nchisă etanș.
Mi-e teamă s-o deschid
după atâta timp
pentru că te-ai risipi...
Te-ai risipi de tot...
Mi-e teamă să nu-mi sparg comoara
și-mi strâng înfrigurată aripile în jurul ei,
încât devin un zbor curgând în mine.
Un zbor vâscos
împiedicat de trupurile vechi
pe care mi le-am lepădat
zi de zi,
clipă de clipă.

Am nevoie de un foc purificator
și de un vânt care să împrăștie cenușa
vechilor mele trupuri.

Dar ai grijă, tu, vântule,
Nu-mi risipi mireasma
vagă
a copilăriei pe care
încă
o port
în suflet
și care mă vindecă
de rănile inconsistenței
lumii
și timpului prezent.
E tot ce mi-a rămas!




3 Comentarii

  • Avatar of suride suri

    Până și înțelegerea inconsistenței lumii poate fi purificatoare, iar cu mireasma din copilărie e de-a dreptul o revelație.


  • Avatar of artemidade artemida

    A păstra copilul din suflet e un dar. Impecabile ganduri.


  • Avatar of Larysade Larysa

    Eu am conservat acel copil ca pe un balsam energetic și îl aplic peste "rănile inconsistenței lumii"...
    Mi-a plăcut, mă regăsesc


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!