Aer ușor

Avatar of suride suri în Poezii de Dor 5 comentarii

ce-aș mai vrea
să mă pot întoarce în secolul
când aerul era ușor și nu știam
cât cântărește un oftat
decât din romane
iar uneori din privirea bunicii
nu mi-o amintesc pe mama oftând
nici în zilele posomorâte
când a crezut că-l vor trimite pe fratele
în afganistan
și n-a spus nimănui
a stat o săptămână la spital
iar eu abia știu despre cum erau
acele zile atât de pline de-o lumină topită palidă
mă preocupa mai mult gândul
dacă mă iubește cineva
în general
la fel de mult cum iubeam aerul
de pretutindeni
și privirile oamenilor și ploile
mai ales ninsorile cu soare...
doar mai târziu
cu mult mai târziu am aflat
ce înseamnă să oftezi și cât cântărește




5 Comentarii

  • Avatar of Larysade Larysa

    Eeeei...cui nu-i e dor de acel "aer ușor" ?! Dar uite că anii ce trec ne îngreunează aerul cu maturitatea ce vine la pachet si cu acel oftat, acea conștientizare crudă a cauzei oftatului...iar efectul...ne mai răsare în păr câte un alb fir de înțelepciune.


  • de artemida

    Abia tarziu intelegem cate ceva...dar uneori e prea tarziu.
    Idei grozave!


  • Avatar of suride suri

    Vă mulțumesc mult pentru lectură.
    Sigur că avem parte de momente de aer ușor și la maturitate, altfel nimeni n-ar rezista timpului, dar acelea din trecut parcă-s învăluite de-un farmec mai special. Și cred că e bine să înțelegem, mai devreme sau mai târziu. Cât despre oftat, poate am avut eu noroc să-l aflu un pic mai târziu, sau așa-mi pare acum, când s-au adunat mai multe, deși până la înțelepciune mai este cale de străbătut.


  • Avatar of miuostaciude miuostaciu

    Ninsorile cu soare...și eu le iubesc încă...


  • Avatar of suride suri

    Poate pentru că sunt trecătoare în plutire


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!