Deja vu

de CristinaT în Poezii Dedicate 0 comentarii

Sunt îmbrăcată-n pânză de păianjen,
Am corpul greu, de molie-regină
Și umerii îmi ard de nemișcarea
Aripilor muiate-n praf de zgură

Descriu așa, bagajul cu depresii
Ce mi-au rămas, aproape toate, mici,
Un ghid în zece pași, de vindecare,
Promite să mă scape de obsesii,
Ducându-mă departe de aici

Cât de departe poți să mergi pe-o sferă
Încât să nu-ți ajungi din urmă pașii
Când calci desculț, pe propriile-ți urme,
Lăsate în o mie de trecuturi ?

În care strat de viitor-himeră
Poți locui vecin cu tine însuți
Sau poți să-ți simți, ascuns sub așternuturi,
Parfumul cu miros de deja-vu ?

Când nu mai ești convins cine ești TU,
Pe care Eu ești pregătit să-l minți ?



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!