OMUL SINGUR...PE SCARA TIMPULUI

de ISTRITEANU în Poezii Filosofice 0 comentarii

Și din firescul absolut
Ce-a mai rămas...
Aici, pe-această coajă de lut
Unde chiar și Crucea Lui Iisus
S-a rupt ?!
Iar iubirea fără seamăn
De-atuci neîntinată...,
Mereu e destrămată
Și ea s-a dus
Tot acolo.....Sus !
Într-un văzduh nemărginit
Și-n locu-i au venit:
Ura și tortura
Ingenios alcătuite și șlefuite
De cohorte bine instruite,
Iar omul simplu a rămas
În miezul unui neant retras
Mai mult de-un ceas,
Ca-ntr-un stingher popas
Ades, un timp mai lung, cam cât o...
Viață de ostaș,
Fără de armă
Și neapărat de nimeni,
El...,singur doar...,
Cu sine...!
În acest pustiu...,
În el cu o atmosferă rece, glaciară
Ce-n trup și suflet tot coboară
În multe locuri, de pe acest Pământ
Și- ale acestei lumi
Ce se perindă fără de răgaz
Pe calea-i milenară
Și ...scara timpului !

30 03 2019


I




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!