Opriți liniștea


Opriți liniștea, închideți tăcerea,
nu mai vreau să aud, opriti-mi durerea.
Plecați de la mine, lăsati-mă-n pace,
nu vreau să mai stau cu sufletu-n ace.

Plecați de la mine, voi, gânduri orfane.
De-atâta tăcere îmi este și foame,
de-atâta liniște îmi este și vomă.
Sunt încă în viață, dar parcă-s în comă.

Nu vreau să mai simt deșertul din mine,
nu mai pot să îl umplu cu speranțe străine.
Totu-n lume îmi este necurat și străin,
pân și apa ce-o beau mi se pare venin.

Nu mai vreau să aud, nici să văd, nici să simt,
nici pe mine nu vreau, nu mai pot să mă mint.
Vreau să cadă tot cerul peste mine acum,
să rămână doar praf, rugină și scrum.

Opriți liniștea autor Constantin Sandic




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!