Când rămân pe pământ

Avatar of Ion93de Ion93 în Poezii Diverse 0 comentarii

-Unde suntem?
-Eu nu știu! Dar tu știi?
(O dublă de om rămâne,
o dublă se duce
alături de el în timp.)
-Nu știu!
(Unul trece prin ceață,
altul pune mâna pe față,
pe cruce.)
-Vai! Este-atât de frig!
-Ți se pare amice,
aici ești!
(Dar în altă secundă de timp.)
-Și e atâta iarbă,
este frumos aici!
-Este ceața de seara,
când eu rămân pe pământ.
-Dar te văd lângă mine mereu!
(Cu mâna stângă-l apucă,
și-l trage greu,
până când se atinge
umărul de umăr.)
-Ești parte din mine amice,
ești tu și eu.




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!