Omul negru

Avatar of Ion93de Ion93 în Poezii Diverse 0 comentarii

Merg oamenii triști pe stradă,
Atât de triști,
atât de singuri.
Vinovat mă simt de furtuna lor
în polii de ger și friguri.

Fulgerele-ndepărtate
luminează fețele-ncruntate
și ochii pierduți mereu.
Atât ploaia disperată
cu lacrimi-amprente, amprentată,
Cât și sunetul loviturilor-pedeapsă,
Rup tăcerea din cer.

Cât de triști sunt,
mai triști decât sufletul lor,
Disperați în tăcere.
Vinovat sunt de zborul bicolor
în negre și mai negre steme.

Dacă aș fi omul negru,
nevăzut de tristețe,
Oare vinovat m-aș simți?
(Disperat în tăcere,
trist în durere,
în negre și mai negre
bicolore steme,
încruntat mereu.)




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!