Reînvierea!


De mult nu am mai scris ceva,
dar iată, a venit momentul
ca iarași să-mi dau frîu la ce gîndesc,
să mă cuprindă sentimentul.
Mă întreb ades: cui ii lăsăm părinții, buneii, țara noastră
și dacă va mai exista ceva sfînt cînd vom reveni acasă.
Plecăm ades, nu știm unde vom ajunge,
însă puțini sunt cei ce știu unde vor poposi și ce îi așteaptă.
Lăsăm tot ce avem mai sfînt, trăim c-un dor de casă
și trecut-au ani și multă sanatate,
ce o lăsăm și pierdem prin amara străinătate.
Părinții ne sunt de-acum bătrâni și casa se dărîmă
și noi nu mai suntem copii, doar gînduri ne fărâmă.
Ades mă-ntreb ce facem cu al nostru neam
și dacă o să mai existe sau ne lăsăm distruși
de cei ce pentru mine sunt doar gînduri triste
ce ne-au furat, vîndut și fugărit din țară.
Să le fie viața grea cu gustul de sudoarea
celor ce muncesc, ce au plecat din țară.
Nu pot să mă apropii de acum de-a noastră casă,
în care mama aștepta și tata tot privea spre poartă.
Da, multă vreme a trecut, însă trăiesc cu amintirea ce este veșnic vie,
un cap cărunt, plin de probleme și gînduri ma îngroapă,
eu am plecat spre alt tărîm și am găsit acasă o lăcată.
Nu pot să înțeleg cum poti să îți omori un neam
să-i izgonesti pe toti cei ce până mai ieri familii se numeau.
Am alergat o viață! O viață după bani!
Acum am realizat că n-am cîștigat nimic, doar au trecut ai mei ani.
Am revenit acasă, dar ce folos? Nu mai e acel miros de pâine coaptă,
părinții nu mai sînt, doar goluri ma apăsă.
Mă îndrept pînă la urmă și aș vrea să fac și alții să gîndească
cui îi lăsăm ale noastre sate și pe cine așteptăm să ne facă dreptate.
De ce nu prețuim acolo unde ne-am născut,
să dăm valoare totală, să avem grijă de părinții care ne-au crescut.
Aș vrea să spun: Stop! Nu mai alergați după bani,
căci cînd reveniți acasă găsiți doar ruine, morminte și vă numiți orfani.
Va trece timpul, orfani vom fi din simpla nepăsare spre gust de bogății.
Avem o țară, atâta doar avem,
dorința mea e libertate și puneti preț pe tot ce ne mai țin amintirile vii.
O ironie totală îngroapă un popor.
Tot ce e să pună capăt rămîne până la urmă a fii timpul.
Trecut-au ani și ani la rând și toate se vor stinge,
lumina sufletului păgîn ce a știut doar sa ne vîndă.
Mi-au destrămat tot ce aveam mai sfînt: o țară și un neam.
De ce numai e cum a fost pe cînd copil eram?
Nu vreau să judec, toți greșim, o moarte ne desparte
cu judecată aspră vom plăti pentru ale noastre fapte.
E noapte, e o continuă așteptare:
copii, ce mamele le vor să meargă la culcare...
Ah, cîți copi orfani lăsați, părinții sunt plecați...
E dură viața prin străini, când ne lipsesc ai noștri frați.
Să pleci să uiți de toate, pe toate, să petreci!
Ajunși suntem în situația când nu ne pasă de nimic,
se pierd valori, se uită eroi, totul e o ruină.
Dacă aș putea să schimb ceva, aș îndrepta speranța spre Tine, Doamne!
Aș privi spre cer. Unica scăpare e la Dumnezeu!Pînă la urmă, o viață trăim, ne transformăm în niste mașinării de făcut bani și privim în urmă cum a trecut viața. Viața nu trebuie trăită, trebuie savurat sensul vieții, e o viață de sensuri...Aș vrea să alerg prin ploaie ca pe timpuri pe cînd eram copil, să uit de probleme, roua să-mi mîngîie tălpile cu iarba fragilă, ce alunecă sub tălpile goale. Totul e stupid, tot ce a fost nu va mai fi, s-a dărîmat în trecerea timpului. Rămîn doar amintiri, toate veșnic vii, ce mă inspiră de ani, redau viața de odinioară. Devenim bolnavi de ceea ce nu ne mai aparține, ce a constituit cândva fragmente din viață. Nu am avut curajul de a vorbi și până la urmă, rămîne rana amintirilor dure. Până la urmă, rămînem să trăim cu dorurile și cu golurile sufletelor ce nu se vindecă niciodată. O bătaie de joc a îndurat un întreg nem din cauza celor ce nu merită să vorbesc și nici o valoare n-au. Toate au o succesiune și toate își găsesc sfîrșitul Cad imperii, pleacă idealuri, vin noi timpuri și noi oameni, ce până la urmă au și ei o amprentă puternică, pe unde blîndă, pe unde dură. Până la urmă, rămînem să trăim cu dorurile și cu golurile sufletelor ce nu se vindecă niciodată. O bătaie de joc a îndurat un întreg nem din cauza celor ce nu merită să vorbesc și nici o valoare n-au. Vine și răsturnarea de situație a regimurilor care au putrezit în timp, ce s-au ruinat. Tot ce rămîne? Doar urme! Orice mașinărie se dereglează în timp. Tot de ce avem nevoie e de timp și valoarea va fi dovedită, iar judecata nu constă în ceea ce suntem, dar în ceea ce facem. Mi-e dor de dulcea pedeapsă din copilărie. Mi-e dor să-mi mint părinții frumos ca un adevărat profesionist de gogoși. Dar mă trezesc pentru moment și tot ce mai este sunt doar amintiri și vise imposibile. Aș da tot pentru o clipă de neastîmpărare din viața mea, să fiu din nou certat de măicuța. Mi-e dor de viața de copil care a devenit un lux al trecutului, fără responsabilități și griji. Mereu cu privirea critică și o gîndire analitică. Învață lecția, prețuiește viața, prețuiește nuanțele ce ți-au conturat destinul și au dat valoare a ceea ce ești acum, ceea ce ești datorită trecutului.




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!