DE TINE ÎMI PASĂ MAI MULT


Nu-mi pasă c-afară e jale,
Că tună și plouă cu gheață,
Eu sunt în brațele tale
Și asta mă bucură-n viață!

Nu-mi pasă că lumea ne minte,
C-aduce în jur complicații,
Cu tine merg înainte
Și fără să dau explicații!

Nu-mi pasă că vara se joacă
Când soarele arde mai tare,
Tu faci ca toate să-mi placă
Și nimic momentan nu mă doare!

Nu-mi pasă când zodia-mi spune
Că sufăr, că-mi pierd tot flerul,
Aproape de tine-i minune
Și limita este doar cerul!

Nu-mi pasă de vrăji și blesteme,
Nimic din ce-i rău nu ascult,
Nici tu nu-ți fă griji, nu te teme,
De tine îmi pasă mai mult!!!

REC, CACERES, 25.06.2019




2 Comentarii

  • Avatar of pruteande prutean

    Bună poezie, gând coerent


  • Avatar of resinar155de resinar155

    Mulțumesc frumos!


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!