Dor de ducă
Cu aripi de cocor
Vuiet molcom
Toamnă târzie
Pendul cu amintiri
Suflet ruginit
Frunze tăcute
Liniște în gânduri
Regrete arămii
Pași pe alee
Bolnavi de toamnă
Suspină tristețe
Ramuri dezgolite
Întrebări cu răspuns
Suflet răscolit
Doruri departe
Strop de liniște
Iris ofilit
Amintiri adânci
Speranțe mistuitoare
Dor de ducă
Haiku - dor de ducă
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
9 Comentarii
Dorul de ducă
Când te-apucă
Nu-ți dă pace nici o clipă...
Frumos și interesant șirag de Haiku-uri de toamnă ne-ai oferit acum, la sfâșit de octombrie....
Felicitări !
Multumesc :)
Dorul e rezumatul perfect a ceea ce contează cu adevărat în viața noastră.
Toate dorurile călătoresc, dar puține ajung la destinație. Deci da... călătoresc..
Azi am dor de aici.
Zi frumoasă d-le Istrițeanu!
" Bolnavi de toamnă...de liniște... de amintiri adânci..." si de iubire...Superba :)
Amintiri din adâncuri?
Eu tot aici sunt,
molfăi niște gânduri, mut,
știu, exact - ce nu vreau s-aud:
Liniștea.
(cântec_
Frunze de toamnă întrun dans, indecent,
Cu pași lungi.. îmbolnăvesc orice nebun absent.
Unde o să te duci? Nu-s doar un suflet răscolit,
ce cu regrete arămii .. din cauza ploii ruginit.
_cântec)
Adu-ți aminte!
Există nopți frumoase
Și stele zâmbind..
Există cer albastru
Ploi și furtuni trecând
Există iarbă, flori
Copaci fremătând
Pe toate-am cunoscut
Cu tine clipe-n rând
Cărări, poteci și drum
Adu-ți aminte acum!
(cântec_
Să mai privim o dată răsăritul ..
Mereu m-am întrebat ce te reține -
căci tot Universul nostru urlă
de mine.. de tine..
_cântec)
Si mie imi place cum gandesti, esti plina de resurse, continua asa!
adun_idei ? Știi?
Liniștea acum vorbește... somnul își trezește vise, existențe și miraje, amăgiri și lumi abstracte....ne găsim totuși refugii virtuale și esențe, fericiri disprețuite și valențe-n turbulențe..
Se deschid portaluri sfinte, urne, cărți și răni uitate în nisipul greu al vremii.....să privesc iar răsăritul? Chiar nimic nu mă reține.. ..universul meu iar urlă........dor de tine...tot de tine!
hehe.. joaca printre rânduri e preferata mea. :)
Răsărit de vis, Ana, întotdeauna, visul - aha, pot revendica
miraje din lumi abstracte, aș vrea să pot amesteca
refugii și esențe, din aripi, planar independente, ca niște egrete
zburând printre rânduri, peste turbulențe, nimeni nu ne poate înțelege..
s-a spus că SUS inseamn-afară..
chiar dacă Saṃsāra-i scurtă și-amară;
antropologic, perseverent, cu consecvență de flow,
cu viteza cu care plămânul trage, trage din parfumul tău
nuferi, se deschid portaluri, răni se-nchid
Ca Dante, pierdui calea și m-am regăsit.
Universu-i în tine..
unde o sa ajungă asta? :D îmi place și mie, dă contur unor esențe mai bine de cât orice altă formă.
Hmmmm.... n-aș fi zis că vii la joacă...spune inimii în taină tot ce mintea vrea și cere!
Mintea naște gândul care surd doar el vorbește când în vers, când în tăcere... duhul ăsta-l răzvrătirii goluri sapă ne-ncetat. Univers? O fi și-n mine ...sufletul îl am brăzdat...inima iară îmi arde în corăbii și-n imperii scufundate...am plătit prețul iubirii pentru toți și pentru toate.
Tu știai? Soarele ridică săbii pentru inimi schilodite, în văzduhul resemnării zeci de mii de sentimente, de migrene, insomnii și poate frică ..văd...cum urmele încep să curgă de pe scările albastre.. SUS? Sunt niște stele aruncate cu furie în emoții și altare efemere...da...chiar nimeni nu ne poate înțelege.. tot săpâm în noaptea neagră însetați, însingurați căutând spre alte sfere, emisfere și mistere.
Unde o să ajungă asta? Șerpuind în labirintul cu intrări fără ieșire..cheile și Universul tot așteaptă....și așteaptă... pe mine...pe tine?!
Eu am scris doar întâmplarea cu visarea cum făceam și înainte, dar, i-am dezlegat misterul preschimbând de data asta spiritul într-o stâncuță (fără egrete :P) și-am s-o las să umple zarea.. iar visarea (Anadevis) umple poate Universul și măsura depărtării în tâcere, în ascunsul revărsării..
Tu....aduni și-aduni....și-aduni.. de aici, din alte lumi.. nu te teme că destinul te aruncă în eclipsă, nici că cerul o să cadă într-o zi-n apocalipsă, nici că sensurile tale de tăcerile-mi se rup.. nu apuc.. nu mă duc... oare apuc?!
Ochiul plâns al înnoptării s-a aprins și-mi luminează gândurile-ntortocheate... n-am sfârșit încă răvașul, mă așteaptă răsăritul, dar mă-ntorc... și-am să te caut.
"S-avem
soarele, de aur galben,
iarba și pădurea,
emoții și senzații pline,
pretutindeni, permanente,
în imperiul verde, liberi.
Vedeam culori
Atunci. Acum
Simt mov
Materie organică și.. singur acasă,
anti-modern, incongruent, cu perdeaua trasă."
Stătea în fața sobei..
veștejit, brăzdat de riduri, năpădit de neguri, simțuri, de amintiri, de frânturi.. confortabil ca-ntr-o pânză de păianjen.. mental dădea bir cu fugițîi, în încăpere sprinten venise viitorul, și-ncepu să scrie fără pix, fără hârtie.. se simțea capabil, cam așa cum era, un filosof inadaptabil. Ea nu mai era .. iar el, un războinic mândru, sufletul lui blestemat bântuia câmpul de luptă.. singur.
"e rândul meu în noaptea asta.. totul se descompune în lumea noastră, chiar și eu.. uneori mă-ntreb dacă e a noastră.. nu știu, nu cred.. de parcă ar avea sens, mi-ar fi plăcut să las ceva în urmă, în acest vis rătăcit prin spațiu, înainte să mă pierd în o mie de mii de sensuri devenind hrană de tot felul pentru toți ceilalți.. să creez. asta aș fi vrut, poate pentru asta cred că aș mai fi trăit. E ceea ce am simțit nevoia de când mă știu.. de ce oare am tăgăduit pe mine însumi atâta vreme?"
Asta gândea scadent simțind cum îl lăsau puterile din ce în ce mai mult.. "curajul să cedezi, să te lași prădat intrinsec în ultima clipă poate fi unul dintre puținele momente cu adevărat plăcute de-a lungul timpului petrecut singur, în acest vehicul temporar.. un anaconda infinit care te îmbracă în timp ce tu, nepăsător, cu pleoapele lăsate îți pui mâinile sub cap că și cum ai stă întins pe iarbă verde la soare trăgând în piept cel mai bun aer posibil, acel moment incandescent fără niciun fel de griji, fără a simți că pierzi. e un joc, ai putea să râzi la sfârșit, dacă există unul. "
Acea ultimă clipă o trată ironic..
Se simți împins de la spate, acul ceasului bătea invers, simți cum totul în sine.. doare. De parcă somnoros și ciufut, aruncă cu ghearele spre orice ar fi însemnat cel ce se voia obraznic stricând liniștea unui spirit brăzdat de riduri, năpădit de neguri ..de amintiri, de frânturi. Dădu în gol de câteva ori și sări ca ars de supărare, gata să iasă din cortex, să strivească. "De unde atâta răutate? De când eu.. Unde sunt?" gândi asertoric, perplex.. și deschise ochii asimptomatic.. Întunericul instantaneu îl făcu să bâjbâie instinctual după lampadar crezând pe loc că încă nu plecase, blestemând în gând faptul că îi trebuia tot mai multă substanță, să ajungă acolo, la ea, unde-s stelele.. visul Anei.
Vântul își agață lira de un stâlp cu portative...șuierând a depărtare..
Silueta înserării mă îndrumă lângă sobă..rând pe rând pleoapă cu pleoapă..cu iluzii mă adapă.
Vei culege mii de ploi ..vor veni la poarta ta...nu ceda. Ele-or vrea, să te poarte așa.. departe, soarele ca să ți-l ia.
Din mine au făcut mănunchi de flori pierdute, au picurat în lacrimi peste zilele vândute.. tu ai scăpat din palme timpul (acul ceasului bătea invers) invocând atei...cerul a căzut pe mine și pe toți nebunii mei.
Dar mi-e bine lângă Soare cu planetele în păr, căci aici îndur milenii, nu mai pot nici să mă supăr....dar mă scutur de rugina zilelor încremenite.. cu adrese mâzgâlite sau zidiri neisprăvite.
Crivăț greu de-ți bate-n poartă să-i deschizi să-ți încălzească suflul înghețat și iartă (Ana) ...iar ți-am frânt singurătatea, tihna apelor stridente poate chiar și vanitatea.. din "blestemul" de a fi.
Scoate cupele tristeții și mă-nbie în mătăsurile negre, lasă liniștea să urle, negurile să se sferme.. să mă sting în vis încet.. ca un fulg de păpădie într-o lampă cu cerneală purpurie...mov?!... incert.
N-am să cer vreo îndurare (dau o lacrimă carmină) dar îți smulg lumina vie, lampadarul .. ce va fi, să vină! N-am sa cer nici vamă, tremur într-o fantezie, te conjur să nu ai teamă! .. ești în visul la o Ană.