Prea...om

Avatar of Larysade Larysa în Poezii de Dragoste 7 comentarii

Vroiam să nu te mai visez
Să nu mai cred într-o himeră
Prin nopți, să nu mai evadez
Ca-ntr-o poveste efemeră
Dar sunt prea...om, slabă din fire
De dragoste prea-s vinovată
Și-nchid ochii spre lecuire
Să te visez încă o dată...
Vroiam să nu te mai iubesc
Cum astăzi nu se mai iubește
S-adorm cu dor, să mă trezesc
Dorind ce...nu se pomenește
Dar sunt prea...nici eu nu mai știu
Cum sunt, de fapt mult prea normală ?!
Cu suflet de iubire viu
În viața asta prea morală...




7 Comentarii

  • Avatar of Anadevisde Anadevis

    Ce frumos!
    O iubire vinovată, ascunsă acolo în interior răbufneste cu visare și melancolie.
    Condiția iubirii este să caute, nu să descopere, să vrea să știe, fără să afle, să fie ritmul unei continue mișcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat. Mai mult decât curiozitate: nostalgie.
    Dacă există în lume o forță, care poate să depășească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână nepăsătoare la orice pagubă până și față de moarte, această forță este iubirea.
    Larysa ești o fericită... că iubești!!


  • Avatar of Larysade Larysa

    Da, chiar sunt fericită pt că iubirea încă mă motivează să fac lucruri frumoase printre care și a scrie versuri.
    Mulțumesc de cuvintele frumoase, toate cele bune draga mea Ana !????????????


  • Avatar of florianrusede florianruse

    Multora li se pare ca merita doar sa te indrume spre o viata morala. Mie imi pare, mai degraba, ca omul trebuie indrumat astfel incat morala vietii respectivului/respectivei sa merite...


  • Avatar of Larysade Larysa

    Așa este, iți multumesc Florian !


  • Avatar of Demoningerde Demoninger

    Credinta Iubire Speranta sau altfel spus Viata.Frumoase versuri.


  • de ISTRITEANU

    De multe ori se-ntâmplă ca-ntr-o iubire, unul să ofere cât mai mult din ființa sa, să fie prea ...om, prea ...cu suflet și poate prea sincer și-n final să sufere...!
    Frumoasă poezie izvorâtă din iubire !
    Felicitări !


  • Avatar of Larysade Larysa

    Vă mulțumesc de comentarii dragilor, ma bucur că v-a plăcut !


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!