Inevitabil.

de kolibri în Poezii despre Mamă 0 comentarii

Plin paharul cu licoare se revarsă,
Peste alba cuvertură mătăsoasă:
-Doar puțin, îmi tremurase mâna,
Să se apere voia, maica bătrână.
-Doar puțin, să nu te superi, fiico!!
Am să scot acele pete-n grabă..
Și cu slaba-i mână tremurândă,
Se grăbi să scape de acea pată.
Lasă mamă, să-ți mai duc eu mâna,
Să-ți fiu scut, când vântul o mai suflă,
Căci la timpu-ți astupata-i pete,
Făcute de noi, nepoți și fete.
Lasă mamă, să-ți fiu ochi aș vrea,
Să-ți arăt lumina care poate
Ceață în ochii tăi e azi, plăpânda mea.
Căci lumina ochilor, ne-ai dat-o nouă toată.
Lasă-mă să te mai port maică pe brațe,
Să te simt la piept cum mă simțeai cândva,
Să-ți simt inima încet cum bate,
De frică să nu ne încurce cu ceva.
Să o aud ași vrea, măicuța mea mai tare,
Să o ascult bătând cu a mea în unison,
Să ne aștepți de sărbători la masa mare,
Lumină multă să ai, mamă în pridvor.
Să nu te temi, că-ți tremură azi mâna,
Nu te sfii de pete pe cearșaf,
Suntem atât de mulți datori să-ți ținem brațul,
Și pașii să-ți ferim de-al anilor greu praf.
Să nu uitați copii, nepoți din depărtare,
Acasă vă așteaptă, la cuibul cel rotat,
Acei ce au rămas azi orbi, lăsați în nepăsare,

Lumina ochilor blajini, luând cu voi, când ați plecat.

Autor: Mariana Moroz-Solomon.




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!